Stimate Domnule Moraru,
 
Am urmarit cu interes emisiunea dumneavoastra din 9 februarie legata de Problema Cainilor Comunitari si as vrea sa adaug cateva lucruri care, dupa parerea mea, ar trebui discutate aditional, si anume:
1. Legea pentru protectia animalelor nu se aplica la ora actuala in Romania din cauza ca nu exista structuri eficiente care sa o aplice. In lipsa unei structuri asemanatoare Politiei Animalelor din alte tari, oamenii care abandoneaza animalele pe strada reusesc sa se strecoare si sa scape nepedepsiti. In aceste conditii mereu vor aparea caini abandonati pe strada.
2. Educatia copiilor
Lipsa unor programe educationale care sa ii invete pe copii obligatiile oamenilor fata de animale (in speta, animalele de companie) cauzeaza pe termen lung aceeasi problema: aparitia constanta de caini abandonati pe strada. Copiii de astazi, adultii de maine, vor abandona cainii dupa bunul lor plac, asa cum au vazut la parintii lor. ONG-urile fac eforturi in directia aceasta, dar resursele lor sunt prea putine.
 
Dupa parerea mea, acestea sunt doua solutii pe termen lung care ar trebui sa insoteasca solutia pe termen scurt de sterilizare in masa a cainilor comunitari.
 
In final, as vrea sa adaug ca am fost foarte trista ascultand mesajul citit de dumneavoastra pe post, mesaj care suna aproximativ asa “De cand am fost muscat de un caine, omor orice caine intalnit”.
Nu ati criticat in niciun fel acest mesaj, pur si simplu l-ati citit.
 
Am trei intrebari pentru dumneavoastra:
1. Care este mesajul pe care emisiunea dumneavoastra vrea sa il transmita? Ca este normal si de inteles sa te comporti asa cum se mentioneaza in acel mesaj?
2. In conditiile in care invitatul dumneavoastra nu a recunoscut ca a propus vreodata eutanasierea cainilor comunitari, de ce intrebarea poll-ului dumneavoastra este “Sunteti de acord cu eutanasierea cainilor comunitari?” Nu credeti ca asta poate fi interpretat ca o manipulare a opiniei publice romanesti, si asa deviate de la normal?
3. Stiti mai exact cum ajung cainii pe strada? Eu cunosc doua cazuri tipice:
- oamenii nu isi sterilizeaza animalele; cand puii se nasc, oamenii ii arunca pe apa sau la gunoi sau mai asteapta pana cresc putin si ii abandoneaza prin cartiere
- oamenii se plictisesc de animalul de companie  (fie ca nu mai au timp,vor altfel de caine, animalul s-a imbolnavit) si il abandoneaza pe camp
 
Domnule Moraru, o tara intreaga va urmareste, aveti o datorie morala fata de romani, va rog, nu dati impresia ca sustineti violenta. Violenta nu a fost si nu va fi solutia umana pentru nicio problema. Nu am spus-o eu, este o constatare a istoriei umanitatii. Om fi noi o natiune in curs de dezvoltare (materiala), dar cum ramane cu umanitatea noastra? Suntem o natiune cu umanitatea in curs de disparitie?
 
Iar daca vine vorba de vinovati, de cei care sunt responsabili ca oamenii sunt muscati de caini, puneti in emisiune o intrebare simpla:
Cine este vinovat de faptul ca oamenii sunt muscati de caini?
Raspunsurile unor fiinte inteligente vor fi:
Cainii? NU
Cei care ii abandoneaza? DA
Noi, cei care suntem indiferenti la situatie? DA
Guvernantii? DA
 
Cu speranta ca mesajul meu va ajunge la inima dumneavoastra,
Cu stima,
Ioana Secarea

Tudor Alexandra Mihaela, de 11 ani, are aplazie medulara si pâna la operatie face transfuzii zilnice.
Este internata la spitalul Fundeni (Bucuresti) , sectia de Pediatrie.
Daca vreti sa donati sange, contactati-l pe tatal fetitei TUDOR GHEORGHE – 0745-466098.
Multumesc!

Jonathan Harris are o incercare de cartografiere a sentimentelor umane pe Internet -  We feel fine

Oare cum arata harta Romaniei azi, dupa alegeri?

Cat despre mine… 

I feel sick, I am sick of you all (Basescu, Geoana si toti mortii de foame dupa ciolan). I feel sad about Romanians, I feel helpless and I feel ashamed of Romania’s leaders. Ce dreacu mai caut in Romania?

….. A fost odata ca niciodata un tanar frumos, vesel si foarte iubit. Credea ca lumea toata e a lui. Totul ii mergea din plin. Avea o familie frumoasa si iubitoare. Era foarte activ, mergea pe munte, juca fotbal si mergea regulat la inot. Cred ca expresia ”liber ca pasarea cerului” i se potrivea ca o manusa. Tanarul mai avea si un papagal la care tinea foarte mult. Il primise acum cativa ani, de ziua lui din partea parintilor si se atasase de el foarte mult. Papagalul il iubea si el foarte mult; era foarte trist cand tanarul il lasa singur acasa pentru cateva zile. De multe ori tanarul se intreba: Oare cum se simte papagalul meu? Oare are tot ceea ce are nevoie? Avea o vaga impresie ca asta nu e viata adevarata pentru papagalul lui. I-a cumparat o colivie mare, frumoasa, cu multe jucarii. Il lasa liber in camera de cate ori era acasa. Totusi, simtea ca papagalului ii lipsea ceva.

…. Pana cand intr-o zi zborul tanarului a fost frant. Un accident de masina i-a provocat paralizia membrelor inferioare. Tanarului i-a fost greu sa se obisnuiasca cu ideea ca nu va mai merge niciodata. Intr-un tarziu, tanarul s-a resemnat. Nu mai putea merge, insa acum putea vorbi celorlalti despre colivii.

“Multi dintre noi traim in colivii construite de noi insine. Unii nu reusesc sa iasa dintr-o casnicie nefericita, altii nu reusesc sa se desprinda de viciul bauturii; unii nu reusesc sa scape de mediocritate, altii nu reusesc sa se ridice dupa o lovitura cumplita. Teoretic, toti au posibilitatea sa-si paraseasca coliviile, pentru ca au familie si prieteni care ar face orice sa ii ajute sa se elibereze. Totusi, putini iau decizia asta. Coliviile sunt cu atat mai puternice cu cat vointa oamenilor scade. Sfatul meu pentru voi: cand vedeti usita coliviei deschise, zburati catre libertate, caci orice e mai bine decat sa fii prizonier”.

Cand vine seara tanarul nostru deschide usita coliviei papagalului iubit si se roaga: Doamne, ajuta-ma sa scap din colivia neputintei in care am ajuns. Deschide-mi o usita!” Papagalul iese din colivie si se asaza pe capul tanarului, ciugulindu-i parul. 

“Si Doamne, arata-le oamenilor ce greseala fac atunci cand ofera colivii aurite papagalilor, in schimbul vietii in libertate.”

Tracy Chapman – Fast Car - cantand despre un alt fel de colivie…

…. Te intorci acasa dupa o vacanta de doua saptamani petrecuta in strainatate. In calatoria spre casa, nu trebuie sa stii drumul. Vei stii cand ai ajuns acasa. Nu dupa casutele ingrijite, nu dupa oamenii draguti, ci dupa cainii care se taraie pe marginea strazilor dupa o bucata de paine; dupa cainii morti pe marginea soselelor, zacand acolo pana cand masinile fac din ei un covor de blana; dupa pisicutii morti, care zac cu zilele pe strazile Romaniei; si mai ales dupa oamenii care trec pe langa toate acestea cu o seninatate demna de invidiat.

Acesta este doar varful icebergului. Mai adanc se afla si alte lucruri: batrani care isi duc batranetile in singuratate, oameni ai strazii deveniti niste paria, doar pentru ca nu au rezistat loviturilor pe care viata le-a dat-o; copii orfani care sunt norocosi daca nu ajung pe strada, cersetori.

In timp ce masina ma duce catre scumpa mea tara, vad un pisicut mort, pe marginea strazii. Oare stii de ce un pisicut de numai 1 luna este gasit mort pe strada? Probabil a  fost lovit de vreo masina, batut cu un bocanc de un om nervos, sau strivit de vreo masina. Totusi, cum a ajuns in aceasta situatie?

- pentru ca majoritatea oamenilor trec pe langa un pui de pisica viu, fara sa se gandeasca o clipa prin ce primejdie de moarte trece si daca ar putea face ceva pentru el

- pentru ca sunt oameni cu “frica lui Dumnezeu” care nu vor sa isi sterilizeze pisicile, pentru ca le face rau; mai bine arunca puii pe apa, in container sau ii dau pe strada dupa ce fac ochi

- pentru ca exista parinti inconstienti care, la rugamintea copilului, iau un pisicut in casa, dar, dupa cateva zile, in care nu reusesc sa reziste “stresului”, il arunca in strada

- pentru ca este normal sa nu ne pese de animale, ele ne-au fost date de Dumnezeu sa facem ce vrem cu ele, doar suntem crestini, ce naiba!

……………………………………………………………………………………

Revenind la titlul postului, era o vreme cand ma distram destul de copios cand auzeam afirmatii de genul “Romania este o tara aleasa, un pamant sfant”. Azi am fost izbita de adevarul acesta extraordinar, sau cum zice englezul “It stroke me”.  Da, spun si eu asemenea ezotericilor…  Poporul Roman este un popor ales; nu oriunde intalnesti minunile romanesti; in mijlocul lui,  moare omenia, in fiecare clipa, in fiecare casa, in fiecare inima; putin cate putin, aceasta se scurge in neant.  Te intrebi cum? Pot face un modest rezumat al modalitatilor:

- Am nevoie de 30 de perechi de pantofi, altfel nu pot fi fericita.

- Am nevoie de o masina traznet, care sa nu coste mai putin de 50000 euro.

- Am nevoie de doua masini, una pentru servici, alta pentru acasa.

- Am nevoie de fardurile cele mai scumpe, ca sa “par” frumoasa.

- Am nevoie de foarte multe parfumuri, ele imi inveselesc ziua.

- Am nevoie de multi bani, pentru a-mi permite tot ce isi permite vecinul.

- Am nevoie de o casa de vacanta.

- Am nevoie de haine multe; chiar nu pot sa merg la servici cu aceleasi haine mereu.

- As vrea sa pot face ceva pentru ceilalti dar sunt atat de ocupata!

- Lasa prostiile; doar nu o sa salvezi tu toate animalele!

- Asta e lumea, ce putem face?

- Nu mai plange, fiule, e doar un animal!

…………………..

Dupa cum vedeti, cuvantul “am nevoie” apare foarte des si este expresia bolii de care tot mai multi suferim: boala de a poseda ceva, cat de mult, cat de multe, cat mai mult timp. Dar in final ce AVEM? Iluzia fericirii, apoi boala, batranete, moarte. Ce mai conteaza atunci?

Te-ai gandit vreodata ca si animalele au personalitati si aptitudini diferite care le determina soarta?

Vad un catel ce trece pe langa mine la distanta apreciabila. Se duce intr-un loc retras si se aseaza pe pamant privind la trecatori cu o fata trista si morocanoasa. Apoi vad un catel ce se apropie dand din codita cu sarg…. este foarte jucaus si vesel si parca ar vrea sa iti spuna sa il iei acasa.

Deci, ma intreb … ce soarta as avea daca m-as trezi catel pe strada, singur si infometat?

Ploua, e frig… un catel se indreapta abatut catre un copac. A intrezarit o bucatica de pamant uscata si se aseaza acolo ca sa poata roada in liniste bucata de paine uscata pe care a gasit-o. Priveste cu tristete la trecatorii grabiti care nu ii arunca nici macar o privire. Se simte, singur, invizibil, neinsemnat, fara scop. Dupa ce termina de mancat se ridica si merge in cautarea unui adapost pentru noapte. Ajunge la o margine de oras, aproape de o cladire parasita. I se pare ca e locul ideal pentru dormit, dar un caine mare fioros apare dupa un zid, aratandu-si coltii. Se razgandeste si pleaca mai departe. Nu peste mult timp da peste un grup de caini care se pare ca au gasit de mancare intr-un container… Sunt foarte veseli si par sa aiba destul de mancare pentru toti. Catelul sta deoparte, fiindu-i frica sa se apropie. Se uita cu jind la ceilalti cum mananca, in timp ce corpul ii este incordat, gata sa fuga in caz de primejdie. Ar vrea sa mearga si sa ia si el o bucatica, dar nu poate, ii este prea frica. Asa ca merge mai departe… poate in orasul urmator o sa aiba mai mult noroc.  In oras, catelul vede multi copii, unul dintre ei se apropie de el, dand sa il mangaie, dar mama acestuia il trage deoparte pe copil tipand: Nu te apropia de caine.. o sa te muste. Saracul copil se indeparteaza cu nedumerire, inca privind in ochii tristi ai catelului..

In cel mai bun caz, mi-as trai batranetile intr-un adapost de animale. As putea fi acest Nero, de la Asociatia A Doua Sansa.

In cel mai rau caz, nu as fi aici sa povestesc!

… sau cum poti sa iti acorzi o a doua sansa…. acordand o a doua sansa…

Update: Biri a fost adoptata

Dialog intre doua prietene dragi.

Fetele mergand pe strada, vad un catel pricajit si amarat, cu stomacul lipit de spate.

I: Vai ce mila mi-e de bietul catel. Asa l-as lua acasa, dar nu am unde sa il tin.

R: Pai ia-l, draga, ce mai astepti?

I: E chin, mai, sa tii la bloc un caine. Mai ales ca sunt plecata toata ziua. Tu iti permiti, ca ai curte.

R: Crezi ca ii e mai bine flamand si bolnav pe strada?

I: Eu sunt de parere ca e condamnare curata sa tii un animal in casa.

R: Condamnare pentru cine? Pentru animal sau pentru tine?

I: Eu donez banuti pentru animalele fara adapost. Dar asa mi-as dori sa ii ofer nu doar posibilitatea unei mese, ci si afectiune. Pentru ca mai mult decat o coaja de paine, un caine isi doreste afectiunea omului.

R: E simplu acum. Poti adopta un animalut de la distanta, asa cum poti sponsoriza educatia unui copil sarman.

I: Da?!!!

R: Da. pentru iubitorii de animale care nu pot sa adopte un animalut, exista posibilitatea adoptiei la distanta: poti alege animalutul pe care sa il ajuti, poti sa il vizitezi … Unde? La “A Doua Sansa“.

I: E tare!

R: Acum nu mai ai nicio scuza. Ce zici? Vrei sa o cunosti pe Biri?

Parodie…

Ca reactie la comentarille vehemente, pline de ura, ignorante si jignitoare la adresa iubitorilor de animale,  m-am gandit sa radem putin enumarand toate “pacatele” iubitorilor de animale, asa cum apar ele in ochii  “iubitorilor” de oameni.

Un om… la munca… incruntat…. ingandurat…..

- Iubitorii de animale iau mancarea din fata copiilor lor si ai vecinilor lor si o duc cainilor de pe strada. Ar trebui sa ii lase sa moara de foame, ca de-aia se inmultesc.

- Iubitorii de animale lasa un caine sa muste un copil de-al vecinului doar ca sa il pedepeseasca pe vecin.

- Iubitorii de animale strang toate resturile de mancare pe care ar fi putut sa le dea copiilor vecinului care bea toti banii si le duc cainilor de pe strada, in ciuda insistentelor barbatului betiv: “dati-mi o bucata de paine, ca imi mor copiii de foame!”

-  Ce tupeu pe astia: cand atatia copii sunt abandonati de parintii lor, lor le arde de animale! Sa le fie rusine!

- Vegetarienii astia cred ca sunt bolnavi; auzi.. le pasa de puii de gaina din ferme, cand atatia copii din tarile sarace mor de foame. Ar trebui sa li se interzica consumul de vegetale, pentru ca ele sa ajunga si copiilor muritori de foame.

- Vegetarienii sunt preocupati de suferintele animalelor din ferme; astia sunt chiar ciudati; mai bine ar fi preocupati de biata bunica mea, care sta la azil singura, bolnava, in mizerie.

…………………………………………..

- Hei, colega! Trezeste-te! Hai ca facem cheta pentru baiatul unui coleg de al nostru.. cica e foarte bolnav.

- Vai, ce rau imi pare, nu am portofelul la mine.

- Lasa ca te imprumut eu….

- Nu pot sa ti-i dau inapoi pana la salariu; am de platit cursul de dans al fiica-mii.

- Mi-i dai la salariu, nu-i problema.

- La salariu nu pot, ca trebuie sa imi vopsesc masina… eu as vrea sa dau…. zau… Off, la naiba cu banii astia! Ca nu te mai ajungi cu ei nicicum!

……………………………………………………….

Un om… la munca… incruntat…. ingandurat…..

- Cand se face cheta pentru salvarea unui copil de la moarte, iubitorii de animale au tupeul sa doneze o anumita suma, cand ar fi putut sa dea dublu; eu am copiii mei de hranit; sa dea astia care nu au copii.

Toti ne aducem contributia…

Cat de tare ma izbesc contrastele si aburditatile!

Cu cat de multa grija ne invatam copiii sa fie genii, sa ajunga la performante extraordinare, dar cum uitam sa ii invatam iubirea pentru tot ceea ce este viu si grija pentru celalalt!

Cat de frumos este sa vezi aceasta minune din lumea copiilor.

Copii frumosi si talentati

Si cat de oribil este sa vezi aceste “realitati” din lumea adultilor.

- oameni fara adapost, pentru ca nu s-au adaptat rigorilor junglei civilizatoare

- copii orfani, pe strazi, uitati in indiferenta noastra crasa

- batrani de care nu mai are nimeni nevoie, ignorati de intreaga societate

- animale abuzate in numele superioritatii omului fata de animale

- razboaie nedrepte purtate de tarile bogate pentru acapararea de resurse

Linkul de mai jos este doar UN exemplu de realitate cruda.

Earthlings

Oare cati dintre noi ne luam copilul de manutza si il invatam grija fata de alti oameni si fata de animale? Preocuparea noastra primordiala este ca ai nostri dragi copii sa faca sport, sa se inscrie la cursuri de dans, de karate, de inot … sa manance bine si sanatos… sa aiba de TOATE.

Ne pregatim copiii pentru a fi concurenti de succes in jungla capitalista. Si incet, incet, ei o sa preia mostenirea noastra… cu oribilitati, minuni, contraste… iar ei ii vor invata pe copiii lor acelasi lucru.

Oare cati dintre copiii nostri vor ajunge sa taie copacii de dragul banilor?

Oare cati dintre copiii nostri vor fi soldati luptand in razboaie nedrepte?

Oare cati dintre copiii nostri vor lucra (tot de dragul banilor) pentru companii mari pentru care castigul este tot ceea ce conteaza?

Oare cati dintre copiii nostri vor prigoni pe altii pentru castig?

Oare cati dintre copiii nostri vor trata animalele ca pe niste obiecte care sunt la dispozitia noastra?

Oare cati dintre copiii nostri vor fi “invingatori” intr-o lume in care la fiecare 6 secunde moare un copil de foame?

Asta chiar depinde numai de noi; de educatia pe care le-o dam; nu in directia sa fii cel mai bun intr-o lume nedreapta, ci sa fii OM intr-o lume dreapta.

 Earth Song – Michael Jackson

Poate crezi ca o lume dreapta este doar un vis copilaresc, dar poate fi realitate daca tot mai multi incepem sa ne gandim la ceilalti, prin copiii nostri.

Sambata, 18 iulie 2009, de la ora 9:00 in parcul “Nicolae Titulescu” - Brasov

Hospice Casa Sperantei invita fiecare membru al comunitatii (de la copii de 6 ani pana la adulti de 80 de ani) sa alerge 1 sau 4 km pentru cineva drag care se lupta cu durerea sau in memoria cuiva drag pe care il poarta in suflet. Cei care care au alaturi un astfel de “erou” stiu prea bine: Ei alearga o cursa mult mai grea…este chiar viata lor pe care impreuna o putem insenina! Alergatorii sunt asteptati la start cu o fotografie  sau un mesaj pentru cel drag care ii motiveaza sa alerge. 

Donatiile facute de alergatori individuali (30 ron) sau de sponsorii care vor avea echipe la linia de start (50 ron/pers), vor contribui la alinarea durerii celor 800 de copii cu boli incurabile si adulti cu cancer ingrijiti anual, gratuit de fundatie.

Crosul din 18 iulie este organizat de Hospice Casa Sperantei si Asociatia Bucharest Running Club in parteneriat cu Primaria Municipiului Brasov si Directia Sport si Tineret a Municipiului Brasov.

Participarea la cros va poate aduce vizibilitate, buna dispozitie  si bucuria de a ajuta!

Alergatorii pasionati vor avea ocazia sa se inscrie la marele Bucharest City Marathon din 18 octombrie, de la Bucuresti. www.bucharestcitymarathon.com 

Sa invingem durerea este greu…

Dar fara tine este imposibil. 

Grabieste-te sa te inscrii la cros!  Detalii aici.

Si daca tare mult ai vrea sa participi la cros, dar nu poti fi in Brasov pe 18 iulie, adu-ti aminte ca poti ajuta pacientii Casei Sperantei sa treaca linia de Finish demni, cu cineva alaturi de ei. Casa Sperantei o face… si cu ajutorul tau.